Această fustă fermecătoare e croită pe tipul Godet, cu insertii de material care să creeze falduri la tivul de jos. E o fustă care te invită să dansezi în ea, să te miști să îi surprinzi forma.
Materialul e greu, iar țesătura de calitate superioară. Culoarea are ceva dintr-o mare limpede care se zărește printre dune sub lumina aurie a soarelui. De la depărtare e o fustă discretă, de aproape e un cadou pentru simțuri.
Mărime pe eticheta 38, pare potrivită pentru un L și pentru o persoană mai înaltă (ca să vină până la genunchi cum e concepută)
Creată de brandul minus din Danemarca.
A mai fost purtată, dar arată foarte bine și nu are defecte vizibile.
Din toate hainele pe care le primim ca donații alegem câteva care arată foarte bine pentru a le valorifica în bani, ca să finanțăm proiectele asociației. Gesturile caritabile au și ele nevoie de susținere logistică pentru a fi înfăptuite și acest lucru pentru noi înseamnă cheltuieli financiare.
Așadar, îți super mulțumim dacă te-ai gândit să cumperi ceva din shop-ul nostru, ne ajută mult :)
Fustă brocart cu valuri sidefate
Folosim colete-online pentru a estima costurile de transport, dar există posibilitatea, dacă adresa e pe lângă noi, să vă livrăm sau să ridicați personal coletul.
Pentru condiții speciale de livrare, ambalare cadou & alte nebunii, așteptăm un mesaj.
În general, nu aștepți mai mult de 7 zile lucrătoare să primești coletul de la noi, timp în care te ținem la curent cu situația. Dacă întârziem, it's on us. dăm noi transportul.